TERMENI ȘI CONDIȚII DE UTILIZARE ȘI VÂNZARE - WWW.TOOMI.RO

1. PREVEDERI GENERALE ȘI DEFINIȚII

Acest site este operat de SC FIRU CROITOR SRL, cu sediul în Str. Dealul Mic, nr.84, Orăștie, Județul Hunedoara, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J20/926/2016, având Cod Fiscal (CUI) RO36477516, denumită în continuare "Vânzătorul".

Accesarea, vizitarea și comandarea produselor de pe site-ul www.toomi.ro (denumit în continuare "Site-ul") implică acceptarea necondiționată a termenilor de mai jos.


2. CARACTERISTICILE PRODUSELOR (TOLERANȚE ȘI UNICITATE)

Clientul înțelege și acceptă că produsele comercializate de Vânzător sunt manufacturate artizanal, nu sunt produse de serie turnate în matrițe industriale. Prin urmare:

  • Toleranțe de formă și dimensiune: Deoarece prelucrarea (tăierea, frezarea, șlefuirea) implică operațiuni manuale, pot exista mici abateri dimensionale sau ușoare diferențe de formă față de prototipul fotografiat (ex: un colț mai rotunjit, o curbură ușor diferită). Clientul acceptă o marjă de toleranță de +/- 10% la dimensiunile și formele finale, atâta timp cât funcționalitatea și siguranța produsului nu sunt afectate.

  • Natura materialului: Variațiile de textură a fibrei lemnoase, micile diferențe de nuanță, prezența nodurilor sănătoase sau a inelelor de creștere NU constituie defecte. Acestea sunt dovada că materialul este natural și fac fiecare piesă unică.

  • Finisaje: Folosim lacuri și impregnanți pe bază de apă, uleiuri naturale și ceară de albine. Acolo unde nu se specifică altfel în descrierea produsului, toate materialele de finisare utilizate sunt certificate conform standardului EN71-3 (siguranță pentru jucării). Clientul acceptă că, în timp, lemnul își poate schimba ușor culoarea (patina timpului) sub acțiunea luminii, acesta fiind un proces natural, nu un defect.

  • Fidelitatea imaginilor: Fotografiile de pe Site au titlu de prezentare a modelului. Produsul livrat va respecta identitatea vizuală a celui din poză, dar textura lemnului îl va face unicat. De asemenea, vă rugăm să luați în considerare că nuanțele de culoare pot fi percepute diferit în funcție de setările și calibrarea ecranului dispozitivului dumneavoastră (telefon, monitor, tabletă), putând exista mici diferențe între imaginea digitală și produsul fizic.


3. SIGURANȚA (AVERTISMENTE DE UTILIZARE ȘI AMBALAJE)

Produsele sunt realizate respectând normele de siguranță, însă responsabilitatea utilizării revine exclusiv adultului supraveghetor.

  • LIMITE DE VÂRSTĂ ȘI GREUTATE: Dacă nu se specifică altfel în mod expres în descrierea individuală a produsului, toate jucăriile și accesoriile vândute pe acest Site sunt destinate copiilor cu vârsta de peste 3 ani și cu o greutate corporală maximă de 25 kg. Acestea pot conține piese de dimensiuni reduse. Este strict interzisă oferirea acestor produse copiilor sub 3 ani (risc de sufocare) sau utilizarea lor de către copii care depășesc greutatea maximă admisă (risc de rupere/accidentare).

  • Supravegherea: Utilizarea jucăriilor și mobilierului de către copii se va face exclusiv sub supravegherea permanentă a unui adult.

  • PERICOL AMBALAJE: Imediat după desfacerea coletului, Clientul are obligația de a îndepărta toate materialele de ambalare (carton, folii de plastic, pungi, benzi adezive). NU lăsați ambalajele la îndemâna copiilor! Există risc major de sufocare, în special în cazul foliilor de plastic care pot fi trase pe cap de către cei mici. Vă rugăm să colectați și să reciclați deșeurile de ambalaj conform reglementărilor locale.

  • Verificarea periodică: Este obligația părintelui/tutorelui să verifice periodic integritatea produsului (strângerea șuruburilor, stabilitatea structurii, lipsa așchiilor cauzate de loviri mecanice ulterioare livrării) înainte de fiecare utilizare.

  • Exonerarea extinsă de răspundere pentru accidente: SC FIRU CROITOR SRL nu poate fi trasă la răspundere pentru nicio vătămare corporală (loviri, vânătăi, plăgi, căzături etc.) suferită de copilul utilizator sau provocată de acesta altor persoane (copii, adulți) sau animale prin manipularea jucăriilor (ex: aruncarea cu jucăria, lovirea altor copii cu obiectele din lemn, căderea de pe mobilierul de escaladă). De asemenea, nu răspundem pentru daunele materiale provocate bunurilor din jur (spargerea televizoarelor, geamurilor, zgârierea mobilei etc.) în timpul jocului. Responsabilitatea supravegherii dinamicii jocului revine exclusiv adultului.


4. DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Întregul conținut al Site-ului – imagini, texte, grafică, simboluri, elemente de grafică web, email-uri, scripturi, programe și alte date – este proprietatea SC FIRU CROITOR SRL și este apărat de Legea pentru protecția drepturilor de autor (legea nr. 8/1996) și de legile privind proprietatea intelectuală și industrială.

  • Folosirea fără acordul scris al Vânzătorului a oricăror elemente enumerate mai sus se pedepsește conform legilor în vigoare.

  • Utilizatorilor le este interzis să copieze fotografiile produselor pentru a le folosi în scop comercial propriu (ex: revânzare pe alte platforme) fără acordul nostru scris.


5. COMANDA, PREȚUL ȘI PLATA

Prețurile afișate includ TVA și sunt exprimate în RON. Contractul se consideră încheiat doar în momentul confirmării comenzii de către Vânzător (prin email sau telefon). Confirmarea automată de primire a comenzii trimisă de sistem nu echivalează cu încheierea contractului.

  • Erori de preț: Vânzătorul depune toate eforturile pentru a furniza informații corecte. Totuși, pot exista situații de erori tehnice de afișare sau erori umane de tastare. Dacă prețul afișat este derizoriu (evident eronat) sau infinit mai mic decât valoarea reală a produsului, Vânzătorul își rezervă dreptul de a anula comanda (inclusiv comenzile confirmate automat), clientul urmând a fi notificat în cel mai scurt timp. Vânzătorul nu poate fi obligat să livreze produse la prețuri eronate.


6. LIVRAREA ȘI VERIFICAREA COLETULUI

Termenele de livrare sunt afișate pe pagina produsului și pot varia în funcție de volumul de comenzi, produsele fiind lucrate manual.

  • Obligația la primire: Clientul are obligația de a verifica integritatea ambalajului la primirea coletului. Dacă ambalajul prezintă urme vizibile de deteriorare (rupt, ud, deformat), Clientul trebuie să refuze primirea sau să întocmească un proces-verbal de constatare împreună cu curierul. Reclamațiile ulterioare privind integritatea vizuală a produsului sau a ambalajului, fără existența unui proces-verbal la primire, nu vor putea fi soluționate pozitiv, fiind imposibil de demonstrat că dauna s-a produs pe timpul transportului.


7. RETURUL PRODUSELOR (DREPTUL DE RETRAGERE)

Conform OUG 34/2014, consumatorul persoană fizică are dreptul să notifice în scris comerciantul că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului.

  • Produsul trebuie returnat în aceeași stare în care a fost livrat (fără lovituri, zgârieturi, pete, urme de montaj forțat), în ambalajul original, nemodificat și nedeteriorat care să asigure protecția pe timpul transportului.

  • Costurile de transport pentru retur cad exclusiv în sarcina Clientului.

  • EXCEPȚIE DE LA RETUR: Conform art. 16 din OUG 34/2014, sunt exceptate de la dreptul de retragere produsele confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar (ex: nume gravat, dimensiuni atipice executate la cererea clientului).


8. GARANȚIA ȘI EXCLUDERI DE RĂSPUNDERE

Se acordă garanție de conformitate conform OUG 140/2021 (2 ani pentru persoane fizice). Garanția acoperă defectele de fabricație (vicii ascunse).

NU fac obiectul garanției și atrag exonerarea de răspundere a Vânzătorului următoarele situații:

  • Expunerea la Soare (UV): Degradarea cauzată de expunerea directă și prelungită la razele solare. Lemnul este un material viu; expunerea la soare duce la uscarea rapidă, decolorare și apariția fisurilor sau crăpaturilor în fibră. Acestea nu sunt considerate defecte de fabricație, ci rezultatul factorilor de mediu.

  • Contactul cu Lichide: Orice daună cauzată de contactul cu lichide de orice tip (apă, sucuri, lapte, alcool, soluții de curățare, salivă excesivă, ploaie etc.). Lemnul absoarbe umiditatea, ceea ce duce la umflare, pătare, deformare sau exfolierea finisajului.

  • Parametrii de Mediu: Nerespectarea parametrilor de umiditate și temperatură. Garanția nu acoperă daunele apărute dacă produsul a fost depozitat sau utilizat într-un mediu cu umiditate a aerului mai mică de 45% (aer uscat) sau mai mare de 55% (umezeală excesivă), ori lângă surse directe de căldură (calorifer, șemineu, aerotermă) sau aer condiționat.

  • Șocuri Termice: Daunele apărute în urma variațiilor bruște de temperatură (ex: mutarea produsului iarna de afară direct lângă o sursă de căldură).

  • Utilizare Abuzivă și Mecanică: Lovituri, zgârieturi, ciobiri, ruperea componentelor cauzată de trântire, izbire, tăiere, ardere, desenare cu pix/carioca sau alte acțiuni mecanice. De asemenea, garanția nu acoperă ruperea îmbinărilor cauzată de târârea mobilierului pe podea sau supraîncărcarea cu greutate peste limita admisă (standard 25kg, dacă nu se specifică altfel).

  • Curățarea Neadecvată: Folosirea substanțelor chimice agresive (clor, spirt, solvenți, detergenți abrazivi) sau a bureților de sârmă care distrug finisajul natural de ceară/ulei.

  • Intervenții Neautorizate: Orice încercare de reparație proprie (lipire, batere cuie, șuruburi), vopsire, lăcuire suplimentară sau modificarea structurii originale a produsului.

  • Utilizare în Exterior: Folosirea produselor destinate interiorului în spații exterioare (grădină, terasă deschisă, balcon deschis).


9. LIMITAREA RĂSPUNDERII PENTRU CONȚINUT ȘI FUNCȚIONARE

Vânzătorul nu garantează că Site-ul va funcționa fără întreruperi sau erori. Nu ne asumăm răspunderea pentru pierderile de date sau nefuncționarea cauzată de furnizorii de internet, hosting sau alte terțe părți.

  • Erori de conținut: Facem eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor de pe Site. Cu toate acestea, pot apărea inadvertențe punctuale (erori de operare, greșeli de tastare în descrieri sau specificații). Imaginile au caracter informativ. Ne declinăm răspunderea pentru orice situație care poate apărea din cauza unor erori de software sau defecțiuni tehnice apărute la server.


10. FORȚA MAJORĂ

Niciuna dintre părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale, dacă o astfel de neexecutare este datorată unui eveniment de forță majoră (calamități naturale, incendii, greve, război, pandemii etc.), în conformitate cu legea română.


11. LITIGII ȘI LEGEA APLICABILĂ

Prezentul document este guvernat de legea română. Orice litigiu apărut între Vânzător și Clienți se va încerca a fi rezolvat pe cale amiabilă. În cazul în care nu se reușește stingerea conflictului pe cale amiabilă, competența revine instanțelor de judecată din Județul Hunedoara, cu excepția cazurilor în care legea prevede imperativ o altă competență.